Mesaj de la Alfa Beta

recepționat: 17 ianuarie 2009


Subiect

Sarbatorile-au trecut. . .

O data cu ele au trecut si emotii noi, pentru mine, nemaiintalnite pana acum


In acest an, darurile ce mi-au fost trimise au fost dintre cele mai alese, cele pe care eu le-am cerut nu numai Mosului, ci insusi lui Dumnezeu, in fiecare rugaciune a mea catre El.

Pentru ca viata, asa cum ne-a fost ingaduit s-o traim, ne urca, uneori, pe unele povarnisuri, atat de abrupte ca greu ne chinuim sa ajungem spre culmi si nu sa ne prabusim cum de multe ori am crezut, deseori il chemam in ajutor pe Dumnezeu.

La fel mi s-a intamplat si mie, fiinta pierduta intr-un colt de lume, unde imbratisarea lui Dumnezeu se simnte de la prima pasire, de la prima privire spre coamele subcarpatice incarcate cu seva divina, dar unde sperantele de a se implini ca fiinta completa, erau minime. Traiam intr-o singuratate ciudata, desi nu putini erau cei care ma inconjurau cu prietenia lor. . . lipsea insa ceva. . . dar prezenta lui Dumnezeu in zare si in inima mea m-a ajutat sa nu-mi risipesc increderea ca va veni o zi cand, langa mine vor fi sufletele care vor zambi o data cu al meu. Am sperat si astazi culeg roadele sperantei. . .

In prag de Craciun, crestinii isi ureaza reciproc ganduri de bine si impliniri. . . deschid usa colindatorilor. . . afara si in case, colindele curg necontenit. Beculetele se aprind, vestind sarbatoarea ce va sa vina.

De cativa ani incoace, colindele pe care Paul Surugiu-Fuego le daruieste pe viu, in concertele pe care le sustine cu prilejul acestei sarbatori la Buzau, au devenit un obicei si o bucurie enorma pentru mine si familia mea.

Imi iau fetitele de mana si ma asez in primul rand, pentru ca am avut fericita ocazie sa fiu prima care cere bilete la acest concert. In felul acesta sunt atat de aproape de cel care nu lipseste din casa si sufletul meu, mangaindu-mi sufletul cu glasul in care Dumnezeu a presarat cu bogatie, din darurile sale. Ni le imparte noua, iar eu culeg strop cu strop si emotie peste emotie, asezand in cele mai alese locuri din inima mea aceste trairi si pastrandu-le cu mare drag, pentru ca ele ma imbogatesc pe mine, spiritual.

La finalul spectacolului, mai noua si cu sufletul inaltat pana la Dumnezeu, manata de arta cu care Paul isi imparte din sufletul sau, din darurile pe care Dumnezeu l-a inzestrat sa le dea celor care sunt in stare sa le primeasca, merg si il rog sa ma ajute sa pun mana pe un volum din Marturii de iubire, cea de-a doua carte pe care Dora Alina Romanescu, i-o dedica artistului. Prima, Gara Centrala, am primit-o in dar chiar de la el, dupa ce, o conjunctura de evenimente, placute si nesperate, au facut ca aceasta carte sa ajunga la mine. Cand Paul m-a intrebat daca eu am cartea lui, pe atunci, probabil scriitoarea d Dora Alina Romanescu scria Marturii, am ramas uimita. Il stiam pe Paul, il simteam ca fiind o fiinta extrem de sensibila, profunda, pura. Il pretuiam si o fac si acum pentru valoarea lui umana si nu numai artistica, dar sa imi aduca o carte in care se scria despre el, din propria lui dorinta, mi se parea foarte mult.

Cunoscutii mei, nu de putine ori imi ascultau impresiile despre artist. Unii ascultau tacuti, altii ma negau, mai rai, unii ma ironizau, nimeni insa nu-mi putea zdruncina ceea ce eu am vazut in Paul. Asteptam sa se iveasca cineva care sa-mi confirme la nivelul la care il simteam eu si sa-mi spuna ca nu sunt nebuna daca eu vad forta si bunatatea nemasurata in acest om, a lui Dumnezeu.

Cand Paul mi-a daruit cartea, in mijlocul unei multimi de toate culorile, care-l sufoca aproape, pentru ca avusese un recital in aer liber, la serbarile Buzaului, ma simteam o rasfatata a sortii. Era un dar extraordinar. . . Oamenii napadeau pe el, smulgandu-i autografe pe felurite obiecte, unii chiar si pe taloane de pensii. se grabea, mai avea spectacole de sustinut si greu strabatea multimea ce nu-i dadea pace. . de, este iubit la Buzau. Reusisera sa-mi smulga cartea din mana:

- Hei, da-ti-mi cartea, e a mea, am muncit mult pentru ea. . dadusem cateva telefoane sa-i amintesc lui Paul, asa cum imi sugerase el.

Si mi-a fost inapoiata. . . eram curioasa sa vad ce se ascunde in spatele copertii extrem de sugestiva si misterioasa. Dupa ce Paul m-a imbratisat, pierind cu masina prin multimea clocotinda, am lasat spectacolul continuand si cu fetitele de mana, m-am intors spre casa, pentru a descoperi ce se ascunde acolo. Paul o prezentase atat de frumos la aniversarea lui de 30 ani, la putin timp de cand fusese cartea lansata, ca atat imi doream sa intru si eu in posesia ei. Numarul de telefon al scriitoarei chiar fusese dat pe postul de televiziune, dar telefonul in care eu l-am salvat a fost acoperit de picaturile bogate ale unei ploi de vara care m-au facut neputincioasa sa-l mai pot recupera.

Iata-ma acum in fata faptului implinit. Cu cartea la piept, pastrand inca din energia momentului.

Am lasat totul la o parte si am inceput sa citesc. O emotie noua imi cuprindea trupul si mintea. . . stilul era atat de profund, atat de cald, atat de natural. . . inceputul e uimitor. ma aseaza in fata unui tablou mirific si-mi dau seama pe loc de spiritualitatea ce o caracterizeaza pe Dora Alina Romanescu. Mi-am dat seama ca o plac foarte tare, dupa numai cateva fraze citite. . . erau atat de transparente. . . pline de sugestii si profunzime. Nu erau lucruri necunoscute pentru mine, cunosteam multe despre personajul cartii, e o persoana publica si-n plus el se bucura de o parere foarte buna din partea mea, dar maiestria, expresivitatea, umorul si frazele incarcate de emotie, ma rupeau de realitate, de parca eu insami traiam acele momente. nu mi-am putut dezlipi ochii din carte, pana ce am atins finalul. am parcurs cartea in cateva ore. Am ras cu lacrimi, dar am si strecurat cateva, fara sa vreau, simtind o data cu Paul bucuria sau durerea, neincrederea sau zbuciumul care nu-i dadeau pace. Cel mai mult m-a impresionat cand era copil si-si intreba parintii cati ochi are Dumnezeu. Acest lucru nu il stiam, dar il simteam in fiecare nota sau cuvant, chiar si in privirea blajina a artistului. Este semn ca de mic, Dumnezeu i s- a aratat, chiar si sub forma acestei intrebari. Dumnezeu voia ca Paul sa-l cunoasca, iar noi avem acum posibilitatea de a-l cunoaste prin transmisia pe care Paul o are pe scena. Am ras atunci la intrebarea micutului, iar faptul ca autoarea adauga acest episod din viata lui Paul, imi confirma, inca o data, spiritualitatea pe care o are din abundenta. Impresia aceasta este strecurata mai peste tot, in carte, iar mie imi plac oamenii spirituali. . . . si am varsat si lacrimi. . . i-am inteles durerea lui Paul, cand, desprins din bratele bunicii pe care o venera, de grija mamei si vorba ei duioasa, lasat singur la internat, pentru a studia muzica. Mi-am reamintit cat de dureros a fost si pentru mine, momentul cand a trebuit sa plec de acasa si sa invat la liceu si tot la internat m-au lasat. . . este poate cel mai greu moment din viata unui copil care mai e si sensibil pe deasupra.

- Mamico, unde ma lasi?Nu vreau aici, eu vreau sa ma fac popa, nu artist. . . un moment tragic-comic pentru artistul in devenire. . . dar sunt momente din viata noastra, care desi dor ne imping cu cate un pas inainte. Nu i-o fi fost usor bietei femei sa-si duca singurul copil departe de ea si ai sai, dar mama a intiuit bine si a stiut cat de mult talent clocoteste in fiul sau. Mamele isi au metodele lor, numai de ele intelese, de a-si ghici vlastarele rupte dintr-insele. . . stiu unde sa adauge si unde sa rupa. . . a banuit bine, de fapt a fost convinsa si s-a zbatut pana ce fiul s-a asezat pe locul sau. O mama care nu ramane nerasplatita, acum, de omul, rupt din sufletul ei, ce o canta deseori, amintind-o in fiecare spectacol si multe, multe cantece. Aluatul framantat si dospit de ea, devine painea calda pe care si-o doresc multe mame, astfel ca acum este copilul. adorat de inca alte vreo 3 care il iubesc ca pe copilul, lor. . . si el le iubeste la fel. . . dar oare pe cine nu iubeste Paul?imparte cu iubire si pace tuturora ce-i asculta melodiile pline de transmisie. Asa l-a remarcat si scriitoarea ce-i scrie doua carti . La inceput iubea muzica lui si a vazut probabil ca Dumnezeu a pus ceva mai mult in inima sa, i-a ascultat muzica, i-a admirat vocea si chipul pe care el a presarat cu harul sau, dupa cum spune dansa. . In strafundurile fiintei ei ardea o dorinta:aceea de a-i scrie o carte, dar nu avusese nicaieri loc o intalnire cu artistul. Prietenia Lidiei ii ofera o surpriza Doamnei Dora si are loc o intalnire care ii fac pe cei doi sa treaca de la o stare la alta, de la emotie si uimire, pana la fastaceala si hotarare. Intr-un final, se ia hotararea de a scrie o carte, care nu se lasa luata usor. Modestia lui Paul nu sta ascunsa nici de data aceasta, intrebandu-se ce s-ar putea scrie despre el, un artist la inceput de drum si care nu are inca impliniti nici 30 ani. Iata ca autoarea, il pune intr-o culoare pe care putini o vad, culoare pe care Paul o vede si el si ramane mut, cum, din doar cateva intalniri Dora sa stie sa intre cu atat usurinta in sfera vietii lui si s-o mai descrie si cu atata maiestrie de parca l-ar fi crescut si urmarit toata viata ei. Acesta este talentul ei, acela de a citi sufletul oamenilor. De altfel marturiseste ca are o pasiune, de a scrie despre oameni.

Momentul cand simt nevoia sa citesc si Marturii, cea de-a doua carte dedicata lui Paul, soseste de sarbatori. Il rog sa-mi dea un indiciu de a putea procura volumul, il intreb daca nu aduce el cand mai vine la Buzau, pentru ca spectacolul se repeta la o alta locatie, dupa cateva zile, dar din pacate, fiind in turneu, nu prea se putea.

-Dora Alina Romanescu, dar nu sunt cu telefonul la mine.

-Bine, am spus. Mi-am luat La revedere si am plecat dezamagita un pic, pentru ca-mi doream cartea. Ceva in sinea mea imi spunea ca o s-o am . . . Acasa, mi-am scos, in lipsa de Martuirii, cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodata. Si asta din trei motive: era un dar rar, venea de la un om rar si descopar ca este scrisa tot de un om rar. O pastrez acum, ferita de maini care ar ucide din frumusetea ei, mototolind-o sau furand din energia pe care artista si artistul au lasat-o in filele ei, o prezint doar cand consider ca cei de fata o apreciaza si am ocazia sa dezvalui aspecte care pe mine m-au fascinat.

Incep sa reiau lectura si citesc mai intai parerile celor care au comentat in cartea dumneaei. Am, gasit acolo adresa de e-mail.

-Bingo, stiam eu. din doua miscari am fost la calculator si pentru ca se apropiau sarbatorile, am lasat un mesaj cu urari pe care orice bun crestin i le-ar fi putut dori. Nu am uitat sa-i amintesc ce doream, de fapt, Marturiile. Serbarile copiilor, activitatea mea m-au tinut departe de calculator vreo 2 zile. Cand l-am deschis, nu mica mi-a fost mirarea sa observ, ca aceasta femeie deosebit de frumoasa, ma cautase. Imi parea rau si am inceput din nou sa-i scriu. A doua zi Paul revenea la Buzau si doream sa revad spectacolul, pentru ca era foarte bine pregatit, un spectacol care il facea pe Paul sa se intreaca pe sine. Bucuriile mele erau fantastic de mari, acum. Fetele erau in fata calculatorului, intrecandu-se care sa treaca, sa se joace. Era destul de tarziu si trebuia sa doarma.

-Hai, dati-va, la o parte, va rog. Mergeti la culcare!Fugiti de-aici!Doamna Dora e activa pe mess!I-am dat buna seara cu o strangere de inima. Era 11 seara, nu era o ora potrivita, sa abordezi pentru prima data un om, despre care tu stii cate ceva, in schimb, ea nu stie multe despre tine. . . acel buna seara s-a prelungit mai bine de o ora. . . nu-mi venea sa cred ca sunt in legatura directa cu acea persoana care mie imi inspira o familiaritate iesita din comun. . . stilul in care isi descria sentimentele si trairile ei interioare, in care percepea si creiona personajele din prima carte pe care am citit-o imi amintea despre ceva careia nu pot sa dau nume, probabil, sufletul ei frumos si profund care strapungea cel mai indepartat amanunt. Dupa prima pagina citita, mi-am spus:

Imi place atat de mult aceasta scriitoare, mi-as dori s-o cunosc. . . de altfel nu m-am sinchisit sa-i marturisesc ca si eu iubesc oamenii si ca, pe dumneaei mai mult. . . Stilul meu direct, probabil ca nu a convins-o . . .

Mi-ati citit doar o carte. . .

-Si le voi citi pe toate daca-mi spuneti ce trebuie sa fac. . . In cateva zile, in mijlocul sarbatorilor, la posta ma astepta o mare surpriza-cele 3 carti pe care le comandasem ma asteptau cuminti si nerabdatoare sa le tin in brate, intr-un raft ascuns de privirea mea. Ardeam de nerabdare sa le parcurg. . . nu stiam cu care sa incep. M-am repezit la Marturii. . . citisem Gara Centrala, voiam sa vad ce se ascunde aici, intuiam ca va fi o lectura deosebit de placuta si ca va face noi dezvaluiri din viata celor doi: Dora si Paul. Asa a fost. Am descoperit-o pe scriitoare si mai mult. . . emotiile transformate in bucurii la succesul celei dintai carti dedicate lui Paul, simplitatea si sensibilitatea scriitoarei este usor de inteles in multe paragrafe unde isi noteaza sentimentele ei vis-a-vis de diferite personaje. De remarcat este nelinistea de dinaintea aflarii concluziei pe care Paul o ia referitor la Gara Centrala. Dora nu stie daca manuscrisul il va multumi sau nu pe protagonist. Buchetul imens de trandafiri galbeni, in usa propriei case, in spatele caruia Paul isi aduce entuziasmul sau unic, ii dau de inteles ca Paul a apreciat toata osteneala ei. De ziua lui este rasplatit cu surprize, chiar si de Dora care il felicita "de la masa de scris" care de fapt se teleportase in masina care o ducea catre locul unde trebuia sarbatorit. . . Lansarea primei carti le aduce ambilor mare bucurie pe care o impart din abundenta. Dar, am simtit si dezamagirea cand, una din persoanele pe care Paul le considera importante in viata sa, Lavinia, ii raspunde Dorei ca sunt altele si mai importante. Tonul taios a facut-o pe scriitoare sa se inchida precum un melc in propria cochilie, refuzul acesteia de a raspunde cu aceeasi bucurie cu care Dora a intampinat-o, nu au putut strica in vreun fel bucuria momentului. Cartea avusese succes, telefonul scriitoarei suna in continuu din toate colturile tarii, chiar si de dincolo de hotare, cartea era solicitata, lansarea fusese si ea un moment de mare emotie si bucurie, ca nimic nu putea altera in vreun fel acea frumusete.

Finalul Marturiilor a fost inceputul unei scrisori in care mi-am asezat bucuria de a fi contemporan cu oameni de o valoare asa cum exista la dumneaei. M-a impresionat atat de mult frumusetea ei interioara, picurata la tot pasul in replici si descrieri de momente sau locuri, incat nu m-am putut abtine si am scris tot ce am considerat eu la acel moment. . . nu-mi amintesc decat ca simteam ca trebuie s-o imbratisez si cum acest lucru nu era posibil, eu ma aflam la Buzau, dansa la Mangalia si-n plus nu vorbisem decat o ora si ceva intr-o noapte, chiar daca si dansa a afirmat la un moment dat ca parca ne-am sti de o vesnicie. Se spune ca sufletele isi au modalitatile lor de a se recunoaste, Dora Alina Romanescu are feeling. . . cum nu o puteam imbratisa, am sarutat randuletele pe care mi le adresase pe fiecare din prima pagina a cartilor. Lacrimile se pornisera siroi, dar de multa bucurie, iar omul nu plange de multe ori in viata sa de bucurie. . .

Imediat dupa Marturii, marcata de o curiozitate nebuna sa vad cum scrie si despre alti oameni si nu numai despre Fuego, am inceput Distante. Are o arta aceasta scriitoare de a te fura din realitate, cum nu mi s-a mai intamplat. Si in Gara Centrala si in Distante, scriitoarea incepe cu un tablou care-ti starneste imaginatia si curiozitatea, care -ti ridica interesul de a vedea lumi nebanuite. Dintr-o data te trezesti intr-o lume fantastica. Peisajul marino-celest din Gara centrala, care parca ii da de veste scriitoarei ca urmeaza o noua etapa in viata sa, ca ceva nou se desface dintr-insa, precum dara rosiatica din mare care atrage stralucirea stelelor. . . sa fie asta stralucirea de care scriitoarea se va bucura dupa ce dunga rosiatica ca focul, adica focul ce mocneste intr-insa, valoarea ei de scriitor sa se ridice pana la cer, pana la Dumnezeu, care se face in felul acesta anuntat?Stelutele pe care Dora le admira si ramane muta la atata maretie si maiestrie cu care sunt asezate sa fie oare reusita ei ca valoare in literatura noastra?

Sa fie semnele tuturor cartilor pe care le va semna si bucuria astfel simbolizata sau ingerii ce o au in grija?

Un singur lucru este clar, sunt semnele unor mari reusite, iar faptul ca scriitoarea simnte ca acolo este un mesaj divin, o va face si mai puternica si mai increzatoare si de ce nu, mai inspirata. A trecut la alte dimensiuni, de unde lumea poate fi privita in toata splendoarea ei. Dumnezeu i-a aratat calea, Dora Alina Romanescu a remarcat-o, a tinut-o minte, si uite-ma acum si pe mine, entuziasmandu-ma de stralucirea ei. Cele doua romane, Distante si Blestem, parca ar fi decupate din realitatea noastra de zi cu zi. Scriitoarea nu uita nici un amanunt: nu uita de locurile unde s-a nascut si crescut, nu uita de dascalii de la sate care pun prima picatura in paharul din care se vor adapa viitorii adulti toata viata lor, la spital sau la scoala, la fabrica sau sus in munte unde isi vor creste animalele, in familiile pe care si ;le vor intemeia. Majoritatea personajelor respecta valorile etice. Iti dai seama cu usurinta de altruismul si buna crestere a romanului ardelean. Mai toate personajele au o lumina aparte, ceva din sufletul si dorintele scriitoarei sunt intiparite in constructia psihologica a scriitoarei. . ceva din sufletul ei este imprumutat lor. Toate te fascineaza cu ceva, dar mai ales cu grija de a nu-l rani pe cel de langa ei si daca o fac, scriitoarea le da ragazul de a-si da seama de greseala si de aface totul pentru a o repara cumva. Exemplul lui Traian din Blestem, care nu-si recunoaste fata in tinerete, de teama de a nu mai fi respectat de catre cei din sat si care o salveaza pe Ana de la moarte si incet-incet cauta sa se apropie de ea. Zbuciumul lui nu este usor de ascuns, si in cele din urma isi recunoaste vina, iar fata, ua afla ca ii este tata. De altfel, Ana este un personaj care pe mine m-a impresionat profund. Traieste intreaga copilarie intr-o lume care nu o vede decat ca pe fiica prostului satului. Nu are decat o prietena pe care o ajuta la lectii. Ana cauta ceva ce oamenilor de acolo le lipseste. Este o fiinta plapanda, dar cu ambitii mari. Reuseste sa iasa in relief cu ceea ce natura a inzestrat-o mai mult. Este pe cat de inteligenta, pe atat de frumoasa, dar nimeni nu-i remarca aceste daruri pentru ca familia ei este marcata de o ciudatenie aparte. Mama, Victoria, nu-si scoate capul din pamant, din cand in cand se aude doar cand ii cheama pe Vasile si Ana la masa sau ii trimite la oarecare treburi. Asta cand nu sunt plecati vara la munte, unde isi cresc vitele. Femeia pe chipul careia se citeste o raceala ranceda nu-si iubeste singura copila ce o are, din contra o blestema pe ea si tot ce ii iese in cale. Ana nu poate sa inteleaga de unde vine atat ura in sufletul mamei dupa care ea tanjeste neincetat. Creste lipsita de orice mangaiere a mamei, mangaiere ce nu poate fi inlocuita nici macar de dragostea si grija lui Vasile, care o creste, asa cum se pricepe el, atat cat mintea lui o poate face de mult. Ana are un potential sporit, are nevoie de mai mult. . . nimeni insa n-o poate intelege sau multumi. Fata clocoteste in ea, e modesta si inteleapta, harnica si silitoare. Boacanele tatalui cand aproape ca spanzura o capra de o bariera nu o fac sa se supere pe el. Remuscarile repetate ale tatalui ca a facut-o de ras in sat, nu nu o fac nicidecum sa se razgandeasca, ea nu e suparata. Traieste un episod de iubire cu sotul celei mai bune prietene. Aparent ne-am putea duce cu gandul ca nu se cuvenea cu acest om, care pusese cu mult inainte sa stie, ochii pe ea, atuci cand il ajutase pe Traian s-o readuca la viata, din suvoaiele involburat. Autoarea pune accent pe atractia fizica si sufleteasca. Se intelege ca iubirea trebuie traita asa cum dicteaza ea, in sufletele fiecaruia din noi. Nu e loc de remuscari, chiar daca se pun intrebari de tinuta morala. Iubirea este cel mai puternic sentiment de pe pamant, cel mai frumos, cel mai nobil, sentimentul sacru pe care sufletul nostru il poate gazdui sau izvori. Nu trebuie sa-l sugrumam, trebuie sa-l lasam sa se desfasoare dupa legile lui si sa lasam sufletul sa aleaga. Uneori repercursiunile nu sunt usor de suportat, dar trebuie sa ne adaptam la ceea ce destinul ne ofera, sa acceptam ca uneori nu putem influenta nicicum evolutia lui. Ana, desi studenta, desi trebuia sa lucreze sa se intretina, primeste cu multa bucurie vestea ca va fi mama. Nici o clipa nu se gandeste ca ar putea sa nu-l aduca pe lume pe copil. . Iata cum, Dora Alina Romanescu promoveaza valorile morale. Acestea sunt accentuate si de Virginia care se ofera sa o ajute pe Ana la cresterea copilului. Altruismul ce-i caracterizeaza pe romani, este de multe ori amintit in aceste romane.

Multe din traditiile, datinile, credintele, obiceiurile romanilor sunt aratate in aceste carti. Ai crede ca sunt de fapt niste culegeri din viata romanilor. Nimic nu e scapat de ochiul vigilent al scriitoarei. Viata, asa cum este ea, dar valorificata acum artistic, incat, cititorul care nu stie despre aceste lucruri sa creada ca el, insusi se afla printre personajele si locurile descrise cu atata farmec. Nu este reliefata aici numai imaginatia scriitorei, aici este vorba si de mult feeling. Scriitoarea vede si simnte dincolo de sfera reala, aratand tuturor prin cuvinte extrem de sugestive, asezate intr-o ordine pe care insasi constiinta dansei o dicteaza, presarate cu note umoristice mai la tot pasul. Intra in pielea fiecarui personaj, ne aduce diferite impresii cand le urmarim, dar are grija sa nu accentueze forte mult raul. De fapt, raul, in fata iubirii nu are spor. Iubirea, arma care castiga orice razboi, este la tot pasul. Intruchiparea raului in cateva din personaje <nevasta lui Stefan din Distante sau Victoria din Blestem> este detronata de episoadele de iubire care se infiripeaza cu usurinta si isi iau cursul lor normal.

Nici elementele mistice nu lipsesc. Valea Rea din Distante, ne aminteste de credinta oamenilor de la tara in spirite si duhuri care vin si sperie, care vor sa transmita ceva. Dansul ielelor este un fenomen mult inalnit la tara, in povestirile oamenilor. Aparitia fantomei Victoria, de asemeni, ne aminteste de multe legende romanesti.

Traditiile de Craciun, dansurile si cantecele specifice, colindele care sunt numai ale noastre ale romanilor, n-au fost trecute cu vederea de autoare. Toate sunt trecute aici. Daca te gandesti la romani, la modul lor de viata si educatie, de trai sau de credinte, citeste Blestem sau Distante si vei intelege cum simnte si ce aspira un suflet de roman.

Am descoperit-o pe Dora Alina Romanescu, cu o personalitate remarcanta, ajutata fiind s-o cunosc de Fuego, dupa parerea mea, cea mai populara vedeta la ora actuala. Le multumesc din inima pentru frumusetea din sufletul lor pe care mi-o impart si mie si multora, sunt fericita ca am avut aceasta sansa, de a-i cunoaste si de a le simti vibratia sufletului. Voi ramane un neobosit cititor al Dorei si ma voi hrani la nesfarsit cu muzica lui Paul, care, alaturi de rugaciunea catre Dumnezeu, inseamna pentru mine linistea si echilibrul interior, fara de care as fi mai saraca, mai neajutorata...

Va multumesc, Doamna Dora pentru bucuria pe care mi-ati facut-o de aceste sarbatori, aceea de a va fi cunoscut, aceea de a ma imbogati sufleteste!