Nu stiu daca ne putem limita si face distinctie intre cuvantul spus de doamna Georgescu si cuvantul scris al doamnei Dora Alina Romanescu, cunoscand-o si ascultand-o. Caci felul in care sirul linear al cuvintelor susura e acelasi cu cel al cuintelor care-ti povestesc o zi obisnuita din viata scriitoarei, povestind la o cafea.

Opera doamnei Dora Alina Romanescu isi rezerva dreptul de a fi printre putinele in ton clasic aparute in ultimele decenii in literatura. Sunt povesti de viata, adevarate, clare, intense si impresionante. Sunt dezvaluiri de traire, de durere, de suferinta sau de fericire. In cartile sale se impleteste fictiunea cu realitatea insesizabil, rezultatul fiind un tablou de lume noua, perfect definita mai ales din punct de vedere spiritual. Sunt personaje bine conturate nu atat ca descriere individualizata, cat din punctul de vedere al interactiunilor sociale ale anecdoticului literar.

Limbajul folosit este unul limpede si accesibil. Nu este o tonalitate agresiv„ nici macar in scena de un intens suflu. Calmul ardelenesc al scriitoarei, eleganta si distinctia creatoarei innobileaza si insenineaza momentele, prezetarea fiind una deschisa la interpretare si care-l invita pe cititor la lectura activa si participare la momentul povestirii.

Actiunea operelor se deruleaza dupa datul sortii si recunoaste meritul liberului arbitru. Lumea e buna si rea, e mai mult sau mai putin dreapta, e o lume a realitatii, nemodificata de penita scriitoarei. Doamna Dora Alina Romanescu lasa eleganta omului sa imprime eleganta scrierii cerand de la cititor eleganta receptarii.