Interviu acordat jurnalistului Menut Maximinian de la cotidianul Rasunetul din Bistrita

apărut in 14.02.2008
M-am născut în prima zi a lunii noiembrie, în comuna Rebra, într-o familie modestă, dar înzestrată cu cele mai alese calități morale ale ardelenilor, iubitori de neam și țară.

Acum când privesc în urmă văd câte daruri de excepție mi-au îmbogățit spiritul, daruri ce le-am primit de la părinții mei si care mi-au fost scut de apărare în viață, prin locurile unde am umblat s-au poposit purtata de pasii destinului.

Niciodată nu am uitat de unde am plecat, l-am iubit intotdeauna pe Dumnezeu, am avut și am bunul simț al românilor, și niciodată nu am facut cuiva rău cu buna stiință.

Îmi place să ma uit în oglinda sufletului în care vad o fetiță firavă, năzbâtioasă, zburdalnică, mereu veselă, umblând desculță prin colbul drumului s-au prin iarba incarcată de roua dimineții.

Aceeasi fetita incalcata in opincute, cu “camesa” lunga, cu “panzaturi”, pieptanata cu “cosita”, si cu treistuta dupa gat, isi tinea tatal de mana, pasind curioasa in clasa intai la Scoala Generala din Rebra.

Copilaria mea nu a insemnat nici un rasfat, nici imbuibare cu “bunatati”, nici alint ori grija exagerata din partea parintilor.

Zburdalnicia fara limite prin locurile minunate a tinutului natal, traditiile pastrate cu grija in lada de zestre a neamului nostru, au ramas cele mai de pret amintiri asezate pe raftul din biblioteca sufletului.

La 9 ani copilaria imi este intrerupta de o boala care ma tintuieste in pat pana la varsta adolescentei.

Internata in sanatoriul din Mangalia, imobilizata la pat, marcata de suferinta fizica, departe de cei dragi mi-am gasit alinare in cartile ce le citeam cu nesat, fara sa-mi faca cineva o selectie tinand cont de varsta ce o aveam.

La 10-11 ani eu citeam „Neamul Soimarestilor”, „Anna Karenina”, „Rosu si Negru”, „O Femeie Pura” etc.

Atunci a aparut literatura în viața mea și a fost un balsam pentru suflet și o dragoste care va dura cât voi trăi.

Sunt convinsă că nimic nu este întamplător în această viață, că am o stea norocoasă care m-a protejat, m-a ocrotit, și mi-a îndrumat pașii spre lumină.

Am scris primul roman și am vrut să fie un strigăt de revoltă împotrivă violenței domestice. Am avut tăria dar și curajul să prezint cititorilor umilințele prin care trec multe femei din zilele noastre, din orice categorie socială fac parte, dar care preferă să își ducă crucea în spatele ușilor închise, împovorate de prejudecăți, de rușine, de teama zambetului ironic, or mila celor din jur.

Strigătul meu de durere s-a auzit în “Dealul Comorii”, roman ce l-am publicat cu pseudonimul “Dora Alina Romanescu” dintr-un motiv care doresc să rămână o taină a sufletului meu.

În fiecare clipa îi mulțumesc Lui Dumnezeu ca mi-a dat intelepciunea si harul de a scrie.

Scriu cu multă usurință, muncesc mult și cu seriozitate și deși sunt la al cincelea roman, tot mă întreb dacă mă pot numi scriitoare în adevaratul sens al cuvântului.

Schimbarile majore care au pus amprenta pe viață, ritmul, aspirațiile, prioritățiile omenirii si-au spus cuvantul mai ales în cultură și artă. În România secolului XXI sunt mulți scriitori cu har, dar sunt publicate si o serie de non valori care au dobândit o susținere materială și ocupă nemeritat jilțuri aparent somtuase, poartă pe frunte aură strălucitoare a succesului de moment, vorbesc mult și nu au nimic de spus. Sunt trecători și nu îmi fac griji pentru ei dar ma înspaimantă diminuarea cititorilor, a iubitorilor de carte, vocabularul sec și sărac al tinerilor, lipsa sentimentelor profunde, exprimarea greoaie, golul din suflet, inexistența dorinței de a visa, de a spera a acestora. Ma îngrijorează cu câtă ușurință este promovată non valoarea, cât de nepăsători sunt cei care ar putea să promoveze talentele, precum și rolul principal ce-l joacă banul, puterea, mai ales in aceste domenii.

Generația tânără nu citește și de vina suntem noi cei maturi. Am vrut sa le fie mai bine decat nouă, sa aibă tot ce n-am avut noi, să se bucure de minunile tehnicilor și inovațiilor acestori vremi. După cum am mai afirmat, segmentul de populație care citeșe literatură există dar se micșoreaza vizibil în fiecare zi. Este o necesitate impetoasa ca familia, școala, statul, să se mobilizeze și să intervină până nu e prea tarziu în favoarea promovării valorilor culturale, reale, a neamului nostru.

Tinerele talente din cultura sunt privite uneori de cei consacrați cu suspiciune, cu nepăsare chiar cu invidie, instituțiile abilitate nu ii sprijină

îndeajuns și răzbesc numai ce care își doresc din tot sufletul să se lupte până la epuizare pentru a-și împlinii visul. Efortul de a te face cunoscut în literatura română trebuie sa fie foarte mare, și speranța de a te face cunoscut peste hotare rămâne de cele mai multe ori neîmplinită.

Am debutat la maturitate (2002) si am fost privita cu suspiciune daca nu chiar cu zambete ironice.

Romanul a fost primit foarte bine de cititori, dar și de critica de specialitate din ținutul Dobrogei și nu numai. Poeta Emilia Dabu (Membra a Uniunii Scriitorilor), poetul Arthur Porumboiu (Membru U.S.), criticul si poetul Ion Roșioru (Membru U.S.), poeta Alina Beiu Desliu (Membru U.S.) și alții au scris cronici deosebit de încurajatoare care mi-au dat speranța să scriu în continuare.

Debutul meu a fost un vis implinit dar nu fără un gust amar pe care mi l-au lăsat cei care mă cunoșteau și nu conteneau să considere că am avut curajul să-mi fac publică viața mai ales într-un oraș mic cum este Mangalia.

Multora le-a fost greu să înțeleagă că am creat un personaj reprezentativ care asemenea multor femei trăiesc drame îngrozitoare și nu au curajul să se smulgă din iadul in care le-au adus omul pe care l-au adorat cândva. Daca aș fi rămas doar cu “Dealul Comorii” toți cititorii care mă cunoșteau ar fi spus: “și-a publicat viata”, dar, apariția celui de-al doilea roman, “Distanțe”, le-a schimbat gândurile și mulți au spus: “Scrie bine, are har.”.

Aveam 11 ani când tatal meu m-a adus in sanatoriul din Mangalia si l-am părăsit cand aveam 16 ani.

Aici, la țărm de mare a mugurit in sufletul meu tainic un vis de iubire. M-am intors din nou în Mangalia după 10 ani atrasă de dorința de a-mi împlini visul.

M-am căsătorit, am adus pe lume doi baieți, Doru si Alin. Copiii mei sunt bucuria cu care Dumnezeu m-a binecuvântat, și mi-a dat rostul, puterea, dorința, implinirea, dragostea de a trăi.

Iubesc ținutul natal dar în acelasi timp am un deosebit respect pentru zona Dobrogei, in special Mangalia, oraș care m-a adoptat încă din anul 1975. Dragostea pentru Ardeal, pentru zona Năsăudului, mi-am exprimat-o in “Dealul Comorii”, “Distanțe” și cu precădere în ultimul meu roman “Blestem de Mama” pe care sper să îl lansez acum la inceput de an.

Înca de la apariția romanului “Dealul Comorii” m-am străduit să îmi conturez imaginea unei femei iubitoare de literatura, cu o dorință puternica de a dărui, de a construi personaje cu oameni obisnuiti pe care i-am prezentat cu simplitate, cu tuse clare, clasic, direct, pentru a ajunge într-o manieră nedistorsionată la sufletul cititorului. Îmi doresc ca prin scrierile mele să nu impresionez, să fiu percepută așa cum sunt și cum trăiesc, să îmi păstrez feminitatea, și să-mi evidențiez potențialul de iubire. Este foarte greu să scoți o carte în regie proprie și la o editură care nu ține la cartea sa de vizită și doar încasează banii pentru munca prestaă.

Aspectul unei carti, coperta, hartia, aranjarea in pagina, corectitudinea cu care a fost cules textul, defineste profesionalismul, interesul, si nu in ultimul rand respectul pentru munca prestata, pentru cultura, pentru renumele institutiei.

Am ramas o iubitoare a literaturii clasice pentru ca nu m-am putut adapta vulgarității, pornografiei, care este prezenta în cele mai multe romane ale secolului XXI. Am rămas cu „gusturi de moda veche”, dar asta nu înseamnă că nu citesc cărți de actualitate, ale scriitorilor romani ori străini. Îmi este greu să fac o paralelă între literatura secolului XXI și cea a secolelor trecute, prefer să las acest subiect criticilor de specialitate. Îmi permit să afirm în calitate de cititor ca scrierile clasice raman nemuritoare prin profunzimea și analiza faptelor, prin frumusețea descrierilor, bogătia sentimentelor și acuratețea cu care autorii au redat dramele or iubirile, poveștile adevărate sau imaginate. Noianul de apariții editoriale ale secolului XXI, reflectă fidel epoca în care trăim, și sunt mulți scriitori valoroși care o reprezintă cu cinste și scriu în tiparele moderne ale cerințelor actuale. La final aș vrea să adaug că scriu despre oameni și locuri dragi, văd cu ochii minții evenimentele si faptele descrise și trăiesc cu sufletul sentimentele eroilor mei. Cred în adevăr și dreptate, în cinste și puritate, sufar când văd nepăsarea,

încrancenarea, invidia, orgoliul celor din jur, în special a celor apropriați mie.


Sunt onorată că v-ați oprit la carțile mele, îmi doresc din tot sufletul o colaborare cu dumneavoastră și nu numai, tot ce vine din zona Adealului reprezintă pentru mine o mare bucurie. În cel mai scurt timp vă trimit toate romanele mele și apoi vom putea discuta mai mult despre modul in care am abordat subiectele din ele. Va mulțumesc pentru interesul ce mi-l acordați în a-mi organiza o lansare de carte la Bistrița. Pentru mine ar fi încă un vis împlinit.