UN ROMAN NEOVERIST

Delicata prozatoare mangaliotă Dora Alina Romanescu a ajuns la cel de-al treilea roman: „Elmira Mahmudi, o lacrimă pentru eternitate”(Ed. Ex Ponto, Constanța 2006). Iar dacă primele două cărți de amplă respirație etică fructificau în procentaj sporit autobiograficul, ilustrânt imperativul autenticismului, romanul în discuție, prin excelente neoverist, pleacă de la un caz totalmente exterior biografiei autoarei. Datele realului se ficționalizează prin actul scriitural, iar efemerul se veșnicește prin textualizare. Povestirea, sfâșietoare în sine, se vrea deopotrivă alinare, exorcizare, catarsis și epifanie în plan spiritual(izat), toate acestea contribuind în felul lor la fletrizarea frontierei dintre efemer și etern, viață și moarte, lumină și tenebre, fericire și nenoroc.

În registrul filmic cu care ne-a obișnuit prozatoarea, romanul reface tragedia unei familii de tătari din orașul în care trăiește și autoarea: una dintre cele două fiice ale acestei familia, Elmira, se îmbolnăvește de o boală incurabilă. O dată cu stabilirea groaznicului deznodământ, în respectiva familie echilibrul afectiv și moral este zdruncinat și începe o luptă contracronometru împotriva unui destin absurd, un adevărat maraton existențial pentru înduplecarea miracolului, disperarea fiind învrâstată de vagi oaze de speranță până la ultima pâlpâire de viață în trupul fragedei și frumoasei adolescente ce se va stinge într-un sanatorio american.

Romanul Dorei Alina Romanescu e și o radiografie a vieții într-o urbe interetnică în care prejudecățile rasiale ori religioase și-au diminuta enorm gradul de conflictualitate, Dobrogea, față de alte zone ale țării sau ale lumii, fiind un model de toleranță sub toate aspectele. Necazurile unor semeni, indiferent asupra cărei categorii conlocuitoare se abat, amplifică exemplar solidarizarea oamenilor, la toate nivelurile pe scara vârstelor, retractili dovedindu-se doar îmbogățiții inveterați ai tranziției.

Roman extrem de sensibil la gesturile încărcate exemplar de neștirbită frumusețe morală, îngemănând alertețea scriiturală, de mare avânt poematic, cu profunzimea analizei psihologice care e consecința firească a unui îndelung travaliu de observație a sufletului omenesc și chiar de trăire alteritară a suferinței, cartea în discuție amprentează ameliorativ coardele afective, sentimentele, religioase, comportamentale, sociale, etice, civice și estetice ale ființei cititorului care uită uneori că e muritor și ratează, din egoism și rapacitate, atât șansa raiului terestru cât și împărăția celesctă de mai apoi.

Cartea trăiește deopotrivă prin acuratețea scriiturală și prin puritatea limbajului, fiind deopotrivă poem al mării și al adolescenței, implicit un elogiu adus, prin ricoșeu, vieții. Cu siguranță că despre Dora Alina Romanescu se va mai vorbi în spațiul literar al Dobrogei.

ION ROȘIORU