Poetul care l-a iubit pe Eminescu mai mult ca pe sine, a plecat spre tărâmul Tinereții Fără Bătrânețe și a Vieții Fără De Moarte, după o ultimă întâlnire cu cei care se adunaseră să-l comemoreze pe Luceafărul poeziei românești. ”Trăiesc spre moarte” spunea Grigore Vieru. Cu seninătate, cu iubire, cu devotament și-a ales ziua de 15 ianuarie 2009 pentru a porni pe drumul fără întoarcere. A plecat să-l întâlnească, în sfârșit, pe cel care îi era prezent în fiecare por al ființei sale. Oare aceasta a vrut să fie ultima declarație de iubire pentru Eminescu? Suntem prea neștiutori ca sa aflăm, dar poate că cele două suflete vor sta, în curând, la Masa Tăcerii... A plecat lăsându-ne ”LINIȘTEA LACRIMII” care să ne fie alinare în timp ce ecoul glasului său duios și cald ne mângâie auzul:


Eu știu că

Sufletul nu-și poate

Întinde aripile,

Aicea pe pământ

Dacă nu se simte înconjurat

De veșnicie și nemărginire

De aceea în Dumnezeu

Mă-ntorc”


Dumnezeu să-l primească în Împărăția Cerurilor și să-i așeze sufletul alături de moșii și strămoșii Neamului Românesc!